De ce să NU alegem un regim la întâmplare?
Urmările unui regim alimentar sau tratament naturist găsit la întâmplare pe internet, adesea întâlnit sub denumirea de dietă minune, dietă minunată, tratament miracol, sunt, aproape de fiecare dată, de regretat. Foarte multe persoane și-au agravat afecțiunile curente sau au dobândit altele noi în urma acestor diete și tratamente. Niciun lucru exagerat din lume nu va aduce ceva echilibrat, normal sau natural, ci va conduce către alte lucruri dezechilibrate, precum boli, afecțiuni, malnutriție, disfuncții psihice etc. Este foarte important să primim informații verificabile, documentate și doar de la persoane calificate.
De ce acest regim?
Bolile inflamatorii intestinale sunt acele afecțiuni, de regulă dobândite, cronicizate, care se manifestă prin inflamarea peretelui intestinal cu diferite severități și localizări. În cele mai multe cazuri, ele evolueză din afecțiuni mai simple, precum gastrita, colita, constipația sau diareea, cu simptome prezente încă din copilărie, care sunt adesea trecute cu vederea. Peste 1% din populația globului suferă de boli inflamatorii intestinale (sursă), iar după anii 1990 vârsta de debut a acestor maladii a scăzut dramatic, fiind adesea întâlnită la copiii cu vârste cuprinse între 10 și 15 ani. Cauzele acestor boli nu sunt pe deplic cunoscute, așa cum se declară la aproape toate bolile moderne (diabet, cancer, boli cardiovasculare), însă un lucru sigur este că alimentația și stilul de viață sunt factori decisivi în declanșarea lor.
Acest regim alimentar este gândit în așa fel încât să acopere necesarul de nutrienți ai pacientului, mai ales că, în cazul acestor afecțiuni, survine de multe ori malabsorbția intestinală (absorbția ineficientă de nutrienți la nivel intestinal). De asemenea cuprinde și un tratament natural pentru ameliorarea simptomelor și reducerea severității și duratelor crizelor inflamatorii. Treptat, după urmarea lui cu strictețe, este încurajată introducerea de alimente mai bogate în fibre alimentare, care în viitor, în funcție de pacient, vor predomina în mesele zilnice. Trebuie înțeles faptul că aceste boli se declanșează în primul rând din cauza lipsei fibrelor alimentare din alimentație, iar odată cu declanșarea lor, fibrele nu mai pot fi consumate pentru că irită și mai mult mucoasa intestinală deja suferindă. Astfel, se creează un cerc vicios care cu greu mai poate fi întrerupt.
Regimul poate fi urmat de persoane care suferă de boli precum colită ulcerativă, rectocolită ulcerohemoragică și boala Crohn.
Cine l-a întocmit și ce conține acest regim?
Regimul este întocmit de Nutriționistul și Terapeutul de terapii complementare Dragoș Iordănescu. Acesta inlude următoarele:
- Informații esențiale despre cauzele și tratamentul bolilor inflamatorii intestinale;
- Informații esențiale despre strategia de tratament și de nutriție;
- Tratament naturist pentru refacerea microbiomului și mucoasei intestinale pe bază de ceaiuri, pudre din plante medicinale, vitamine și minerale organice;
- Regim alimentar pentru întreaga durată a dietei, cu mic dejun, prânz, cină și gustări;
- Listă cu alimente permise și nepermise cu unele explicații;
- Explicații detaliate despre modul de preparare a mâncării;
- Informații despre activitatea fizică minimă recomandată;
- Tehnică de respirație corectă și completă;
- Surse bilbiografice pentru verificarea informațiilor.
Tratamentele NU includ ceaiurile, tincturile, suplimentele alimentare și alimentele propriu zise, ci doar schema de tratament și nutriție! Autorul NU se face responsabil pentru eventualele efecte negative care apar atunci când nu sunt respectate dozele și cantitățile recomandate în regim!
De asemenea pe toată durata regimului veți primi răspunsuri la întrebările voastre pe WhatsApp sau prin mail (informații în pagina de Contact/Info).
Atenție! Instrucțiuni pentru a intra în posesia documentelor
Pentru a intra pe loc în posesia regimului alimentar, adăugați-l în coșul de cumpărături, apoi de pe pagina Livrare și plată, selectați opțiunile Livrare electronică și Plata cu cardul, iar după ce ați efectuat plata veți fi direcționat automat pe pagina de descărcare a regimului în format electronic (PDF). Faceți click pe link-urile de descărcare și asta este tot. De asemenea, veți primi pe mail legăturile pentru descărcare și în pagina Contul meu de pe site-ul dragosiordanescu.ro (este necesară crearea unui cont).
Dacă optați pentru livrare regimului în format fizic (foi A4 – taxare suplimentare pentru imprimare și ambalare), de pe pagina Livrare și plată, selectați opțiunea de Livrare prin curier și Plata cu cardul. Veți primi regimul alimentar la domiciliu în 1-2 zile lucrătoare.
Spor la treabă!
Recenzii
Nu există recenzii până acum.